Pe cale, la pomenit

Oare cine m-a-nsoțit

Pe cale, la pomenit?

Ronțpapuc și Ronțonel

Mezinchiț și Țițirel.

Roademultuleii mei

Au făcut din grâne clei.

Bob-de-grâu, un pruncușor,

Are fața ca un ou.

Fața sa lungă, uscată,

De apă e însetată.

S-o-mbălsămi în apă vie

Izvorâtă din gingie.

În dulcea apă de gură

Grâul face baie bună.

Grâna-i bună de mâncat,

Ca pruncul de botezat.

Grâu curat, grâu botezat,

În guriță s-a scăldat,

În burtică s-a umflat,

Un suflet a bucurat.

Coliva așa se face:

În gură grâul se coace,

În burta de șoricel,

Primitoare pentru el.

În vas viu, într-o burtică

Se coace coliva mică.

Fierbe tainic la foc blând

Și hrănește pe flămând.

În vas viu s-a pregătit

Masa pentru pomenit.

Carmen Caragiu (1965-2015)

O stare minunată

(lui Andi)

Ce-mi place s-aud piș-piș

Ploaia pe acoperiș,

Și să facă-apoi rap rap,

Iar vântul prin crengi crac crac.

Și-n ăst timp, eu doar s-ascult

În pătuț suit de mult

Cum urgia se-ntețește

Și-n acoperiș pocnește.

Și lovind, să nu răzbească

Niciodată-aici, în casă.

Eu să râd, să mă răsfăț

În pat, ca un pui cu moț.

Să mă-ntorc când pe-o ureche,

Când pe alta, pe-ndelete,

Să visez la focul mic

Care arde-n sobă, tic.

Și să știu că mă-nconjoară

Toți nămeții de pe-afară,

Mă-nfior de bucurie

Că n-ajung până la mine.

În căsuța cu obroc

Nu pătrunde nici un strop,

Dar se-aude de aproape

Vuind, plesnetul de ape.

Cu auzul sunt afară,

Cu urechea, în cămară.

O, ce stare minunată,

E ca viața preschimbată!

Carmen Caragiu (1965-2015), 20 Ianuarie 2010

Jucăria

(duo, Andi și Gabi) 

Hai să inventăm ceva,

Să zvâcnească inima,

Cum ar fi o jucărie,

Care să arate vie.

Cum o cheamă, scrie-aici

Cu litere de furnici.

Uită-te pe talpa ei

Și citește-i numele.

Unde scrie, că nu văd!?...

E aici un fel de nod,

Ia uite, dacă sucesc,

Multe lucruri se ivesc.

Piciorul deșurubat

Pare-un flaut fermecat,

Sau un corn de inorog

Cu un sunet ca de gong.

Înăuntru când mă uit

Văd un drum, la început,

Care-alene se mărește

Ca o cale de poveste.

Face loc la întâmplări

Ca de peste mări și țări,

Iar noi suntem chiar pe drum

Și putem privi în jur.

Ce-i o jucărie bună?

E un lucru pentru mână,

Să o poți suci oricum

Și prin ea să-ți tai un drum.

Să fie ca un ochean

Către Țara de Mărgean

Și în timp ce-l învârtești

Înăuntru să pășești.

Jucăriile îmi plac

Doar când pot să le desfac.

Stă-năuntru încuiată

Jucăria-adevărată.

Ca o lume dintr-o carte

Cu basme reliefate,

Este plin de chipuri dragi

Orice colț de care tragi.

Jucăria de-o arunci

Sare brusc un arc, și-atunci

În loc ca să se sfărâme

Din bucăți se-nalță-o lume.

Și atunci, putem dansa

Când la stânga, când la dreapta,

Cu capul pe jucărie

Să dormim o veșnicie...

Căci e plină cu minuni

Trăistuța cu gărgăuni.

Din punguța cu doi bani

Ies cirezile de cai...

Carmen Caragiu (1965-2015), 13 Ianuarie 2010

Poftire și dăruire

(lui Gabi cocoșelul)

În această seară văd

O mulțime de norod,

Toți fug în  bucătărie

Și vin din bucătărie.

Două mame plus copii

Sus pe masă-și țin ochii.

Am văzut eu că e rost

De un hap, că nu sunt prost.

Când se pregătesc de masă

Toți aleargă și se-ndeasă,

Se aud împușcături,

Tropăit de pași și guri.

Una, Carmen, mai ales

Să-i dau una îmi dă ghes,

Ca un vânt sălbatic trece

Seceră pe unde merge.

E grăbită rău de tot

Să dea iama în compot,

E rapidă în mișcări,

Are-n cap numai jumări.

Când se-apucă de prăjit

Să te ții, ce zăngănit,

Din baie-n bucătărie

Aleargă o herghelie.

Și când au ajuns, în fine,

Să se-nfrupte din piftie,

Eu atuncea mă dau jos,

Merg încet după miros.

Una stă tot în picioare

Și înfulecă gogoane,

N-au decât un scaun rupt

Găurit și fără fund.

L-au cârpit cum au putut,

Să-l repare n-au putut.

I-au proptit în fund o carte

Cu coperți ce-s cartonate.

Când i-oi da un șut în fund,

Îl fac placă la pământ!

Stă-n picioare și fudul

Deși n-are cârpă-n cur.

Așa scaun cărcălit

Nici că am mai pomenit!

Din loc nici că se clintește,

La nimic nu folosește.

Mămica e bună tare,

Mă servește cu gogoane,

Bucățele înmuiate

În iaurt, bine-mbibate...

Apoi, mă ademenește

C-un cartof, dar eu vreau pește!

Miroase a peștișor,

Uite-l colo, că nu-s chior!

L-am văzut, pe nasul meu,

Îmi miroase a „șalău”.

Nu-i șalău? O fi vreun crap,

Prăjit ori ciorbă de cap.

Paradisul pe pământ:

Să ai pește și iaurt,

Și nițică varză acră,

Așa, viața îmi e dragă.

De-o mai fi și-un firicel

De salată, pătrunjel,

Între bunătăți de soi,

Să tot zicem: „Câți ca noi?”

Astăzi s-au gătit sarmale

Mari ca niște burtahale.

Cu ele s-a îndopat

Carmen, ca un elefant.

Însă eu le-am numărat,

Las’ că nu s-au terminat.

Știu precis c-au mai rămas,

Mâine mă ocup de caz.

Mă scol dis-de-dimineață,

Și la coadă, la cratiță,

La cratița cu sarmale

Mă așez, ce mama mare!...

Cu număr de-nregistrare

Îmi cer dreptul la sarmale,

Că de mai atârn așa

N-o să ling nici cratița.

Noaptea asta-i cea mai grea,

Dac’-adorm, Carmen, hopa,

Hopa sus din pat la noapte,

Dă iama la foi murate.

De pe-acum aud ce-o fi:

Zăngănit de farfurii

Și tropăituri ușoare,

Prostul (eu!) să nu se scoale!...

Ei, dar și când oi sări,

Lumea toată-oi îngrozi!

Va fi bătălie mare

Că la mijloc sunt sarmale!...

*

De când Gaga a plecat

Am căzut într-un păcat:

Mâncarea ce o poftesc

Nu am cui s-o dăruiesc.

De când ea nu-i lângă mine

Poftesc totul pentru mine.

În poftiri m-am îmbrăcat

Cred că m-am senilizat!

Așa, câte-o bucățică

Mai merge, că doar nu strică...

Mă gândesc că o s-o iau

Pentru Gaga, să i-o dau!...

Carmen Caragiu (1965-2015)