marți, 18 octombrie 2011

La arici

O poveste în versuri, în care Dani cocoşelul se întâlneşte cu un arici virtuos.


Ciugulind de colo-ici,
Dădui nas cu un arici,
Care m-a-ntrebat de vreau
La masă cu el să stau.

C-o să-mi dea nuci şi alune
Şi, dacă poftesc, şi mure.
Şi o să-mi istorisească
Viaţa lui cea pustnicească.

Mă privea cu ochi zglobii,
Rugători, ca de copii,
Cu năsucul tremurând
Şi repede respirând.

Ca să nu-l dezamăgesc
I-am zis grabnic că primesc.
Şi pornit-am amândoi
La bordeiul din trifoi.

Casa lui are portiţă
Făcută din foi de viţă
Şi la uşă are preş
Dintr-un brusture leneş.

Bordeiaşul lui din foi
Ne încape pe-amândoi.
În odaie-i o măsuţă
Cu picior de ciupercuţă.

Becul e un licurici
Care-aruncă mult sclipici,
Cu raze atât de vii
Care fac din noapte zi.

„Ce drăguţ apartament!
Ce frumos aranjament!”
Ariciul s-a bucurat
Văzându-mă încântat.

Însă când să-mi povestească
Viaţa lui cea pustnicească
Am văzut că vocea-i plânge
Şi din ochi lacrima-i curge.

„Lasă-mă să-ţi zic pe nume,
Frăţioare, el îmi spune.
Sufăr de o boală mare:
Lipsa de comunicare.

Lumea-i superficială,
Pune preţ pe poleială.
Cu înfăţişarea mea
N-am atras pe nimenea.

Învelit numai în ace,
Către mine nu-şi întoarce
Nimeni faţa; şi toţi fug,
Şi trăiesc tot singur cuc.

Nu m-aş plânge; singurel,
Eu vorbesc cu Dumnezeu,
Dar mă doare inima
Când văd lumea că e rea.

Un suflet să mă-nţeleagă
Nu există, frate dragă,
Însă dacă tu vei trece
Dincolo de aparenţe,

Sub urâta-nfăţişare
Vei afla un suflet mare
Şi un prieten devotat
Cum nu vei găsi un alt...”

Ariciul asta zicând,
Cu năsucul tremurând,
El se înclină spre mine
Şi merse-n bucătărie.

De acolo se întoarse
Aducând vreo două vase,
Pline cu nuci şi alune
Şi cu delicioase mure.

„Popândelule frumos,
M-adresai politicos,
Eşti un suflet minunat
Şi un om adevărat.

Mulţumesc lui Dumnezeu
Că te-a scos în drumul meu.
Taină mare-i viaţa ta
Şi tu m-ai primit în ea.

Tu munceşti din greu s-aduni
Mâncarea de azi pe mâni.
Dragostea să ţi-o arăt,
Voi lua o mură şi-atât.

Restul pune-l la păstrare
Şi ai grijă, frăţioare,
De proviziile tale,
Bune pentru cine n-are.

Văzându-te-am învăţat
Să nu mai fiu răsfăţat,
Că toată ziua mănânc
Şi fac nazuri ca un prunc.

În loc să fiu înţelept
Ca un popândel select,
Toată vremea sar şi zbier
Şi mă bat cu Floricel.

La plecare aş vrea mult
Rochiţa să ţi-o sărut,
Ca să-ţi demonstrez aşa
Că mă plec în faţa ta.

Eu, care mă cred frumos,
Sunt urât şi sunt bubos,
Tu, care te crezi urât,
Eşti mai frumos decât sunt.

Frumuseţea-i o comoară
Dacă e interioară.
Dacă asta vrei şi tu
Vom fi prieteni de acu”.

La plecare, l-am pupat
Pe creştetul de-mpărat,
Cel cu spini încununat
Precum Cel făr’ de păcat.

Şi plecat-am ruşinat
Către casă, întristat,
Dar şi-nţelepţit, căci eu
M-am văzut cât sunt de rău.


© Carmen Caragiu
© Editura Platytera
2011

luni, 17 octombrie 2011

Vestonul

Cocoşelul Găbişor se visează ursuleţ cu veston şi cu baston.


Viaţa mi-a jucat o festă
Tot mâncam şi mă gândeam
Că-s un ursuleţ cu vestă
Şi batistă-n buzunar.

Ce situaţie înaltă:
Ursuleţul cu veston
Care-n mână învârteşte
Elegantul lui baston.

Trece strada şi priveşte
Lumea printr-un lornion,
Are pantaloni cu dungă
Şi mustaţă ca un om.

Nu-l cunosc, nu mă cunoaşte,
Dar aş vrea o zi măcar
Să fiu ursuleţ cu vestă
Şi cu ceas la buzunar.

La restaurant când merge
Are-n dreapta şerveţel
Şi învârte fideluţa
Firicel cu firicel.

O-ntoarce pe furculiţă
Ca pe-o aţă lungă, lungă,
Şi oricât ar răsuci-o
Fideluţa nu se-ncurcă.

Viaţa mi-a jucat o festă,
Se făcea că am sub ochi
Fideluţe subţirele,
Doamne, să nu le deochi!

Şi am răsucit dintr-una
Mai că nu m-am înecat,
Ca o aţă deşirată
Care, vai, în gât mi-a stat.

Dumnezeu m-a pedepsit,
Că prea mult am năzuit
Auzi, ursuleţ să fiu,
Cu baston şi cu chipiu.

Să-mi şterg nasul cu batista
Nu-i de mine, zău aşa,
Darămite fideluţa
S-o mănânc cu mâna mea.

De-aş fi ursuleţ vreodată
Doamne, cât ţi-aş mulţumi,
Lasă-mi visul câteodată
Să visez ce-aş vrea să fiu.

Ca un om să mişc din mână
Cât de mult eu mi-aş dori,
Să mănânc din farfurie
Şi să-nvăţ şi să mă-nchin.

Să am zece butonele
Cu căpşoare mititele,
Ca nişte boboci de floare
Ca să intre-n cheotoare.

Iar la gât, după tipic,
Moş şi babă, cu cârlig.
Un aşa drăguţ veston
Din cocoş te face om.

Unu-mi cere-un butonel
La schimb cu un năsturel.
Accept, dacă butonelul
Seamănă cu năsturelul.

Căci, vezi tu, vestonul meu
Butoni are, toţi la fel,
Şi pe-o parte cheotoare
Rânduite şi egale.

Ştiu precis că moda cere
Ordine şi maniere,
Năstureii toţi de-un fel,
Ori pisică, ori căţel.

Un aşa veston de gală
Nu-i lucru de mântuială,
Că un nasture de soi
Te ridică din noroi.

Când din aţă a căzut
Lumea-ntreagă ai pierdut,
Totul s-a desperecheat
Şi-i doar bun de aruncat.


Acum cocoşelul Găbişor, cel cu inimă bună şi largă, se răzgândeşte şi se-ndură să-şi smulgă din piept un năsturel, ca să-l dăruiască prietenului ce i-l cere.


Însă dacă mă gândesc
Şi socot cât te iubesc,
Atunci eu m-aş îndura
Şi un butonel ţi-aş da.

L-aş rupe din rădăcină
Ca pe-o floare din grădină,
Cu mână tremurătoare
L-aş culege ca pe-o floare.

Şi-apoi n-aş mai cere-n schimb
Pentru darul meu nimic.
Tot ce-i dat e veşnic dat,
Ca un râu neînturnat.

Iar vestonul meu ciuntit,
De un butonel lipsit,
L-aş păstra, că-i bun la frig,
Sărăcuţ, danfofolit.


După ce a visat că se poartă cu vestă şi baston, ca un ursuleţ din poveste sau chiar ca un om adevărat, cocoşelul Gabi a mai avut un vis, de astă dată rău. A visat că i-au căzut, pe rând, toţi năstureii de la veston. S-a dezamăgit. A văzut el că nu-i mare scofală cu îmbrăcămintea asta, care ori se rupe, ori se învecheşte, ori se pătează, ori căreia îi fug nasturii, unul câte unul. Căzut pe gânduri, Găbişor a scris o poezie pe care ne-a trimis-o nouă, oamenilor, să o citim.


Revolta năstureilor

Să vă spun la toţi ceva,
Lumea noastră e aşa:
Feştelită şi căzută
Ca o şăpcălie ruptă.

Când eşti bine îmbrăcat
Hop! Un nasture-a picat,
Unde-i şapcă şi fason
E şi-o gaură în bor.

Când îţi cumperi pantaloni
Nu te-ncap, ori sunt cât doi.
Pantofi noi, zici? Ori te rod,
Ori la ploaie se fac tort.

Omul e pe dedesubt
Ca unul pierit de mult,
Numai ce-i pe dinafară
Se pune la socoteală.

Dă-i jos şapca de pe cap
Şi-ai să vezi un soi de drac:
Ăsta-i omul conformist
Cu profil de poliţist.

Toată ziua-n uniformă,
Doar aşa se simte-n formă.
Are patru nasturi mari
Ca potcoavele de cai.

Cât timp nasturii stau sus
E-mpărat, nimic de spus,
Unul numai de-a picat
Slava i s-a dezumflat.

Că mărirea i se-agaţă
Doar de-un nasture şi-o aţă.
Aşa că, iubiţii mei,
Să-i cinstim pe năsturei.

Fără ei, cine suntem?
Viaţa noastră-i un blestem.
Năstureii s-au vorbit
Şi-o revoltă-au plănuit.

Să sară din cheotoare
Şi s-o ia dura la vale.
Dar nu toţi, ci doar pe rând,
Câte unul, când şi când.

Râsete de năsturei
Or să sune pe alei,
Unde păsări ciugulesc
Şi desculţe dănţuiesc.

Freamătă natura toată
Ca de-o veste minunată.
Năsturei cu ochi şi gură
Râd de ce-au lăsat în urmă:

Imperii brusc dărâmate
Şi iluzii destrămate.
Pe ruina lor răsare
Frumuseţea fără ţoale.

Dumnezeu ne-a dat o haină,
Dar şi sufletul sub haină.
Cu el suntem fericiţi
Şi-n pantofi şi în târlici.

Aşa că, iubiţii mei,
Fiţi atenţi la năsturei.
Ei se duc, dar ce nu pleacă
Este-n om inima-i largă.



© Carmen Caragiu
© Editura Platytera
2011

Matematică elementară (Adunarea şi Scăderea)

I. Adunarea:

a) Să se calculeze 11 + 7

Rezolvare:

11= 10         + 1
7  =   0         + 7
      Zecile  Unităţile
____
11 + 7 = (10 + 0) + (1+7)= 10 + 8 = 18
 
b) Să se calculeze 23 + 38

Rezolvare:

23 = 20 + 3
38 = 30 + 8
___________
 23 + 38 = (20 + 30) + (3 + 8) = 50 + 11 = 61

c) Să se calculeze 35 + 49

Rezolvare:

35 = 30 + 5
49 = 40 + 9
____________
35 + 49 = (30 + 40) + (5 + 9) = 70 + 14 = 84

II. Scăderea:
a) 23 – 12 = ?

Rezolvare:

Ne uităm la ultima cifră a celor două numere
3 > 2
Atunci scriem simplu:

23 = 20 + 3
12 = 10 + 2
__________
23 – 12 = (20 – 10) + (3 – 2) = 10 + 1 = 11
 
b) 45 – 17 = ?

Rezolvare:

Ne uităm la ultima cifră a celor două numere
Observăm că 5 < 7
În acest caz luăm zece unităţi de la zeci si le adaugăm la unităţi:

45 = 40 + 5 = (40 – 10) + (10 + 5) = 30 + 15
17 = 10 + 7
___________
45 – 17 = (30 – 10) + (15 – 7) = 20 + 8 = 28

II. Adunarea şi scăderea combinate:

George, Alina şi Veronica au, fiecare, câte o grămăjoară de mere şi de pere.
George are 21 mere şi 15 pere. Alina are 30 de mere şi 12 pere şi Veronica are 13 mere şi 31 pere. George îi dă Alinei cadou 5 mere şi 4 pere, Alina îi dă Veronicăi 14 mere şi 5 pere, iar Veronica îi dă lui George 6 mere şi 16 pere. Câte mere şi pere are fiecare dintre ei după ce s-au dat toate aceste cadouri?

Rezolvare (model):

George are 21 mere din care îi dă Alinei 5 mere, dar primeşte de la Veronica 6 mere, ceea ce înseamnă că va avea
21 – 5 + 6 = 10 + (11 – 5) + 6 = 10 + 6 + 6 = 10 + 12 = 22 mere

Tot George are 15 pere din care îi dă Alinei 4 pere şi primeşte de la Veronica 16 pere, ceea ceea ce înseamnă că va avea
15 – 4 + 16 = 11 + 16 = 27 pere

Tema:

Pe acelaşi model ca la George, să se afle câte mere şi pere au acum Alina şi Veronica.

Colţul

Introducere

Dumnezeu ne învaţă aşa: să căutăm în lume frumuseţea ei ascunsă, ceva tainic şi preţios, ceva despre care ne vorbesc poveştile, de care copiii nu se plictisesc niciodată. Tocmai ceva de genul ăsta caută şi cocoşelul Andi, în povestea pe care am să v-o spun. El e prieten cu omul şi e lăsat să se plimbe prin casă. Aici, lui îi plac ascunzătorile, să se pitească după uşi, în colţuri, şi acolo stând, să se gândească la lucruri de poveste, la lucruri rare, cum ar fi o floare de colţ.


Cine-i prea puţin deştept
Ţine calea numai drept.
Nu ştie să o cotească
Şi secrete să găsească.

Dacă ştii cum să păşeşti
Fericirea o găseşti.
Cine a intrat pe uşă
S-o cotească după uşă.
 
Uşa dată de perete
Ţine după ea secrete,
Este colţul celor mici,
Cu mistere şi pitici.

Orice colţ e o răscruce
Unde se-ntretaie-n cruce
Văzutul şi nevăzutul,
Ştiutul şi neştiutul.

Colţu-i tare mititel,
N-ai da doi bănuţi pe el.
Stă în umbră şi smerit,
Ponosit şi părăsit.

Cine-l vede nu îl vede,
Aparent n-are secrete.
Uneori, după un colţ
Se piteşte câte-un hoţ.

Se piteşte, atât ştie,
Are paie-n scăfârlie.
Ăsta-i hoţul de avere,
Rău şi fără maniere.

Însă hoţul de mistere
Nu caută la avere.
După colţ când se piteşte
El mai mult se piticeşte.

Se frământă tot pe loc
Şi s-ar face mic de tot.
Parc-ar sta înghesuit
Într-un loc prea locuit.

Intră cu capul plecat
După colţul fermecat.
Acolo e tainic sfat
Cu sfetnici de neam înalt.

Cine ştie ce-o să fie?
Din cer pică o tichie.
După colţul cu poveşti
Ce-o să fie nu ghiceşti.

Bucuria e aşa:
O taină ce ţi s-ar da.
E ca floarea cea de colţ
Nentâlnită după porţi.

Pleci în căutarea ei
Ca un Făt-frumos din tei.
Căi cotite, cu-ncercări,
Străbaţi peste mări şi ţări.

Cărăruia cea umilă
Dă colţul către lumină.
Taină mare-i drumul strâmt,
Chiar de-i greu de străbătut.

Către el să ne-ndreptăm
Potecuţa s-o aflăm.
Cine ştie să cotească
Flori de colţ o să-ntâlnească.


© Carmen Caragiu
© Editura Platytera
2011

Vrăbiomul grăsunel

Introducere

Dumnezeu ne învaţă să iubim natura, pe cei mai mici şi mai necăjiţi decât noi, să-i îngrijim şi să-i hrănim. Iarna să nu uităm să hrănim păsărelele. În Rai, locul cel mai iubit de Dumnezeu, natura e prietenă cu omul. Urmează o poezie despre o vrabie. O vrabie deosebită, mare şi isteaţă, care s-a împrietenit cu omul şi a învăăţat din apucăturile lui. În loc să sară cu două picioruşe deodată, vrabia a învăţat să pună pasul un picior după celălalt. Acum ea merge. Se scarpină după ureche şmechereşte, ca şi când ar mişca o mânuţă. Fiindcă a început să semene cu omul, i s-a spus vrăbiom. Să vedem cum este, ce face şi ce gândeşte el.


motto: Toc, toc, la uşă!


Buhuhu, buhu, buhu,
Este miezul verii, hu!...
Toţi zic că m-am înfoiat
Ca un pom ce-a transpirat.

Şi că îmi usuc la soare
Penele, o vâlvătaie.
Însă eu n-am transpirat
Şi nici la zvântat n-am stat.

Sunt umflat ca un cazan,
Fiindcă... fiindcă sunt grăsan.
Sunt grăsan, sunt grăsan, sunt grăsan, grăsan, grăsan,
Ca un cub, ca un cub, ca un cub tare baban.

Ei, tu, colo, ce te uiţi?
Numai eu, dintre grăsuţi,
Sunt Grăsan, aşa că fugi!
Că n-am timp de mameluci.

Lumea să îmi facă loc,
C-acu suflu din bojoc
Şi stârnesc o vijelie
Să vă taie din tichie!...

Ruca, ruca, krakatuk,
Când şed, crengile se frâng.
Păsărelele-s prea mici,
Iaca, nişte gâgâlici.

Eu când sar, se-aude-aşa:
Zdranga, zdranga, danga, da,
Zici că a pocnit ceva
Ca un bum în tinichea.

De grăsun ce sunt, aş vrea
Să păşesc ca omul, na!
Să sar, uf, n-aş mai putea,
Mai bine m-aş aşeza.

Azi-noapte am stat în fund
Cum stă ursul pe pământ.
După cap m-am scărpinat
Şi-am păşit cu-adevărat.

Mai c-am învăţat să merg
Cu pas apăsat, întreg.
Nu e mult şi-oi fi bărbat,
Unul mic şi îndesat.

Am văzut eu că e rost
Să nu fiu ca unul prost,
Unul care ţopa-ţop
Toată ziua sare-n loc.

La porţi când voi ciocăni
Toţi din casă or sări
Şi eu m-oi răsti la ei:
M-am întors, iubiţii mei.

Daţi-mi aşternut şi masă
Că afară-i ceaţă deasă.
Să am pantaloni de schimb
Repede, că nu am timp!

Când mămica m-o zări
Pe loc ea m-o îndrăgi:
Un aşa grăsun pufos
Şi-ndrăzneţ şi drăgostos.

Nici vrăbete şi nici om,
Parc-ar fi un Vrăbiom.
Asta sunt, dar nu mai staţi,
Daţi-mi să mănânc, fârtaţi!


© Carmen Caragiu
© Editura Platytera
2011

Tabla înmulţirii (Partea I-a)

Înmulţirea cu cinci

Laptopu-i de unşpe inci
Cinci ori unu face cinci.

Am călătorit spre Lecce
Cinci ori doi egal cu zece.

Apa-n râuri o să sece
Cinci ori trei fac cincisprezece.

Vrei s-aduc cartofi din beci?
Cinci ori patru douăzeci.

Nasul mi-e de patru inci
Cinci ori cinci fac douăzecişicinci.

Nu mai mint în veci de veci
Cinci ori şase fac treizeci.

Vagonaşe-n tren sunt cinci
Cinci ori şapte, treizecişicinci.

Geamurile-s ude, reci,
Cinci ori opt fac patruzeci.

Azi ajungi la opt şi cinci
Cinci ori nouă patruzecişicinci.

Şi-i saluţi pe toţi când treci,
Cinci ori zece fac cincizeci.


Înmulţirea cu şase

Iau balonul şi dau pase
Şase-ori unu face şase.

Transpiraţia mă trece
Şase-ori doi fac doisprezece.

Simt pe spate-un tremur rece
Şase-ori trei trec fac optisprezece.

Când mă joc, alerg cât patru,
Şase-ori patru douăzecişipatru.

Şi în iarbă fac poteci,
Şase-ori cinci egal treizeci.

Sunt gentil, nu dau la oase,
Şase-ori şase treizecişişase.

Nu mă umplu de noroi
Şase-ori şapte patruzecişidoi.

Anişori fac iute opt
Şase-ori opt fac patruzecişiopt.

Limonadă torn în vase,
Şase-ori nouă cincizecişişase.

Şi ud floarea din ghiveci
Şase-ori zece fac şaizeci.


Înmulţirea cu şapte

Se aud în clasă şoapte:
Şapte-ori unu face şapte.

S-a făcut de ieri cam rece
Şapte-ori doi fac paisprezece.

Am luat tura cu nebunu’
Şapte-ori trei fac douăzecişiunu.

Am mâncat dovleacul copt
Şapte-ori patru douăzecişiopt.

Am intrat şi într-un clinci
Şapte-ori cinci fac treizecişicinci.

Şi-am văzut un piţigoi,
Şapte-ori şase patruzecişidoi.

Foaie verde, bob de rouă,
Şapte-ori şapte patruzecişinouă.

Floare-albastră, babaroase,
Şapte-ori opt fac cincizecişişase.

Dacă vrei, dacă nu vrei,
Şapte-ori nouă şaizecişitrei.

Pe hârtie-acum să treci:
Şapte-ori zece, şaptezeci.


© Florin Caragiu
© Editura Platytera
2011