Introducere
Dumnezeu ne învaţă să iubim natura, pe cei mai mici şi mai necăjiţi decât noi, să-i îngrijim şi să-i hrănim. Iarna să nu uităm să hrănim păsărelele. În Rai, locul cel mai iubit de Dumnezeu, natura e prietenă cu omul. Urmează o poezie despre o vrabie. O vrabie deosebită, mare şi isteaţă, care s-a împrietenit cu omul şi a învăăţat din apucăturile lui. În loc să sară cu două picioruşe deodată, vrabia a învăţat să pună pasul un picior după celălalt. Acum ea merge. Se scarpină după ureche şmechereşte, ca şi când ar mişca o mânuţă. Fiindcă a început să semene cu omul, i s-a spus vrăbiom. Să vedem cum este, ce face şi ce gândeşte el.
motto: Toc, toc, la uşă!
Buhuhu, buhu, buhu,
Este miezul verii, hu!...
Toţi zic că m-am înfoiat
Ca un pom ce-a transpirat.
Şi că îmi usuc la soare
Penele, o vâlvătaie.
Însă eu n-am transpirat
Şi nici la zvântat n-am stat.
Sunt umflat ca un cazan,
Fiindcă... fiindcă sunt grăsan.
Sunt grăsan, sunt grăsan, sunt grăsan, grăsan, grăsan,
Ca un cub, ca un cub, ca un cub tare baban.
Ei, tu, colo, ce te uiţi?
Numai eu, dintre grăsuţi,
Sunt Grăsan, aşa că fugi!
Că n-am timp de mameluci.
Lumea să îmi facă loc,
C-acu suflu din bojoc
Şi stârnesc o vijelie
Să vă taie din tichie!...
Ruca, ruca, krakatuk,
Când şed, crengile se frâng.
Păsărelele-s prea mici,
Iaca, nişte gâgâlici.
Eu când sar, se-aude-aşa:
Zdranga, zdranga, danga, da,
Zici că a pocnit ceva
Ca un bum în tinichea.
De grăsun ce sunt, aş vrea
Să păşesc ca omul, na!
Să sar, uf, n-aş mai putea,
Mai bine m-aş aşeza.
Azi-noapte am stat în fund
Cum stă ursul pe pământ.
După cap m-am scărpinat
Şi-am păşit cu-adevărat.
Mai c-am învăţat să merg
Cu pas apăsat, întreg.
Nu e mult şi-oi fi bărbat,
Unul mic şi îndesat.
Am văzut eu că e rost
Să nu fiu ca unul prost,
Unul care ţopa-ţop
Toată ziua sare-n loc.
La porţi când voi ciocăni
Toţi din casă or sări
Şi eu m-oi răsti la ei:
M-am întors, iubiţii mei.
Daţi-mi aşternut şi masă
Că afară-i ceaţă deasă.
Să am pantaloni de schimb
Repede, că nu am timp!
Când mămica m-o zări
Pe loc ea m-o îndrăgi:
Un aşa grăsun pufos
Şi-ndrăzneţ şi drăgostos.
Nici vrăbete şi nici om,
Parc-ar fi un Vrăbiom.
Asta sunt, dar nu mai staţi,
Daţi-mi să mănânc, fârtaţi!
© Carmen Caragiu
© Editura Platytera
2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu