(lui Andi)
Ce-mi
place s-aud piș-piș
Ploaia
pe acoperiș,
Și
să facă-apoi rap rap,
Iar
vântul prin crengi crac crac.
Și-n
ăst timp, eu doar s-ascult
În
pătuț suit de mult
Cum
urgia se-ntețește
Și-n
acoperiș pocnește.
Și
lovind, să nu răzbească
Niciodată-aici,
în casă.
Eu
să râd, să mă răsfăț
În
pat, ca un pui cu moț.
Să
mă-ntorc când pe-o ureche,
Când
pe alta, pe-ndelete,
Să
visez la focul mic
Care
arde-n sobă, tic.
Și
să știu că mă-nconjoară
Toți
nămeții de pe-afară,
Mă-nfior
de bucurie
Că
n-ajung până la mine.
În
căsuța cu obroc
Nu
pătrunde nici un strop,
Dar
se-aude de aproape
Vuind,
plesnetul de ape.
Cu
auzul sunt afară,
Cu
urechea, în cămară.
O,
ce stare minunată,
E
ca viața preschimbată!
Carmen
Caragiu (1965-2015), 20 Ianuarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu