sâmbătă, 19 septembrie 2015

Hai la joc


(cocoșelului Andi)

Hop și-așa și hop ș-așa
Când la stânga, când la dreapta
Să dansăm bătuta noi
Cu un pas din câte doi.

Mâinile-s la umerași,
Ca bujorii de bufanți,
Chiar de suntem băieței
Tot avem rochițe, hei!

Avem fote-ncolăcite
Să jucăm de-a învârtite,
Să jucăm de-a dus-întors,
C-așa-i jocul de frumos.

Și când ne va lua pe sus
Vântul, rostogol ne-a dus,
Ne-a întors cu dosu-n sus
Ca pe-un moț de cucuruz.

Și de sub fustiță, hei,
Se văd niște chiloței,
Ce-s cu pui și floricele
Și cu alte gogonele.

Și când vântul s-a lăsat
În opinci ne-a așezat,
Iar fustița înc-o dată
Se dă ca găleata roată.

Carmen Caragiu (1965-2015), 10 Ianuarie 2010



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu